Ghid Permise de Pescuit 2023

Cum putem obține permisele de pescuit valabile pentru 2023?

Pentru că destui pescari români încep sezonul de pescuit încă din primele zile ale anului, ne-am gândit să pregătim un mic ghid cu privire la permisele de pescuit necesare în 2023.

Vremea caldă din această perioadă a determinat foarte mulți pescari să meargă pe malurile apelor în căutarea primelor capturi.

Totuși, pentru a pescui legal, evitând eventualele neplăceri, este recomandat să intrăm pe cât se poate de rapid în posesia celor necesare pentru a pescui fără griji.

În prezent, pe apele române sunt valabile 4 tipuri de permise de pescuit :

  • permisul de pescuit recreativ pentru Dunăre, brațele sale și habitatele piscicole necontractate
  • permisul de pescuit recreativ pentru Marea Neagră
  • permisul de pescuit recreativ pentru habitatele piscicole contractate de asociațiile de pescari recreativi
  • permisul de pescuit recreativ/sportiv pentru Rezervația Biosferei ,,Delta Dunării”.

1.Permisul de pescuit recreativ pentru Dunăre cu brațele sale și habitatele piscicole necontractate

Permisul de pescuit recreativ pentru Dunăre cu brațele sale și habitatele piscicole necontractate se poate obține GRATUIT, pe site-ul A.N.P.A. (Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură) începând cu data de 1 ianuarie 2023.

http://www.anpa.ro/

Pașii de urmat sunt destui de simpli. Tot ceea ce avem nevoie, pe lângă o conexiune la internet pe un computer, laptop, tabletă, smartphone etc. este puțină atenție însoțită de răbdare.

De ce spun răbdare? Site-ul A.N.P.A. este destul de accesat în anumite perioade. De aceea, este recomandat ca atunci când nu funcționează corespunzător, să revenim ulterior pentru obținerea permisului. De asemeni, va trebui să acordăm atenție corectitudinii datelor completate pentru ca permisul să fie considerat valabil.

Haideți să începem!

După ce am accesat site-ul A.N.P.A. vom selecta meniul ,,SOLICITARE PERMIS PESCUIT RECREATIV” (indicat cu săgeata roșie) urmat de primul submeniu, ,,Generare permis”.

În continuare, vom selecta secțiunea dedicată persoanelor fizice, evidențiată cu săgeată galbenă.

Următoarea fereastră deschisă va conține 2 secțiuni : ,,Obține permis” și ,,Recuperare”.

Accesând prima secțiune vom obține la finalul procesului, permisul.

Secțiunea recuperare este destinată regăsirii permisului în cazul în care l-am pierdut.

FOARTE IMPORTANT!!! PE UN SINGUR COD NUMERIC PERSONAL NU SE POT ELIBERA 2 PERMISE VALABILE ÎN ANUL CURENT!!!

Singura varianta de a recupera permisul, este cea de mai sus.

Pe urmă, ni se vor specifica clar 3 aspecte foarte importante!

  1. Permisul de pescuit recreativ pentru Dunăre cu brațele sale și habitatele piscicole necontractate sau Marea Neagră nu este valabil pe habitatele piscicole naturale contractate.
  2. Pentru a putea pescui pe apele contractate este necesar să devenim membri ai unei asociații de pescari recreativi ce beneficiază de un contract valabil încheiat cu A.N.P.A.
  3. Pe o adresă de e-mail se pot genera maxim 5 permise de pescuit.

După ce am luat la cunoștință cele de mai sus, vom trece la pasul următor (săgeata roșie).

Urmează să introducem CNP-ul urmat de tipul permisului pe care îl dorim :

  • Dunăre cu brațele sale și zone necontractate
  • Marea Neagră

Etapele viitoare sunt aceleași pentru ambele categorii de permise. Singurele diferențe vor apărea în cazul celor 3 întrebări din legislație solicitate în cazul unui pasului 3, dar vom ajunge și acolo cât de curând.

Nu în ultimul rând, vom bifa căsuța nu sunt robot, din motive lesne de înțeles.

În cadrul următorului pas, vom completa numele, prenumele, adresa de e-mail și adresa de domiciliu.

Ulterior, va fi creat un cont cu ajutorul căruia vom putea recupera permisele și vom trimite fișele de captură din anului precedent (operațiune ce poate fi realizată până pe data de 28 februarie a anului în curs).

Odată ajunși la pasul 3, despre care menționam anterior, vom răspunde la 3 întrebări, destul de ușoare din legislație. Dacă nu știm răspunsul pe moment, îl putem căuta pe Google, site-ul A.N,P.A. șamd., nevând un timp limită de răspuns.

O parte din întrebări și răspunsuri se pot găsi aici.

În momentul de față un răspuns sau mai multe greșite NU blochează eliberarea permisului. Totuși, pe viitor este posibil ca răspunsurile eronate să suspende pentru o perioadă posibilitatea eliberării permisului online.

După ce am răspuns la întrebări, vom continua către pașii 4, 5.

Și iată că permisul nostru este gata de descărcare și printare!

Valabilitatea permisului cuprinde data la care a fost emis și ultima zi a anului curent.

Încă o mențiune pe care va trebui să o avem în vedere! PERMISUL ESTE VALABIL DOAR ALĂTURI DE BULETIN / CARTE DE IDENTITATE!

Indiferent că este prezentat organului de control pe suport de hârtie sau format electronic, permisul va fi întotdeauna obligatoriu însoțit de buletin / carte de identitate.

În josul permisului sunt prezentate limitele legale de reținere a peștilor, câteva precizări legislative și fișa de captură, ce va conține peștii prinși cu un an în urmă.

Până în prezent fișa de captură nu este obligatorie, ci mai degrabă o recomandare. Neprezentarea fișei de captura nu împiedică eliberarea permisului de pescuit. Însă pe viitor există posibilitatea modificării acestui aspect. Fișa ce conține capturile anului anterior se trimite până la data de 28 februarie.

Pe lângă aceste informații, A.N.P.A. pune la dispoziție un ghid pescarilor ce întâmpină dificultăți în obținerea permisului de pescuit, aici.

Pentru informatii suplimentare puteti contacta A.N.P.A. la adresa de e-mail : permise.pescuit@anpa.ro.

Lista apelor (habitatelor piscicole) necontractate se regăsește aici.

2. Permisul de pescuit recreativ pentru Marea Neagră

Permisul de pescuit recreativ pentru Marea Neagră respectă aceeași pași precum permisul de pescuit recreativ pentru Dunăre, brațele sale și habitatele piscicole necontractate.

Singura diferență va fi legată de întrebările legislative din pasul 3 și desigur selectarea tipului de permis din pasul 1.

3. Permisul de pescuit recreativ pentru habitatele piscicole contractate de asociațiile de pescari recreativi

Permisul de pescuit recreativ pentru habitatele piscicole contractate de asociațiile de pescari recreativi se eliberează de către asociațiile de pescari ce au încheiat contracte pentru utilizarea resurselor acvatice vii în scop recreativ.

Permisul este valabil pentru apele contractate de asociația la care doriți să deveniți membru cât și pentru apele pentru care alte asociații au închieiate contracte, pe bază de reciprocitate până la finele anului în curs.

MARE ATENȚIE!!! CARNETUL DE MEMBRU AU UNEI ASOCIAȚII DE PESCUIT NU REPREZINTĂ PERMISUL DE PESCUIT!!! DOAR PERMISUL ELIBERAT DE A.N.P.A. NE DĂ DREPTUL DE A PESCUI PE APELE RESPECTIVE!!!

Spre deosebire de permisele pentru Dunăre cu brațele sale și habitatele piscicole necontractate / Marea Neagră, permisele pentru apele contractate se obțin în urma unei taxe de membru (cotizație anuală) achitată asociației.

Lista apelor (habitatelor piscicole) contractate de asociații se regăseste aici.

4. Permisul de pescuit recreativ/sportiv pentru Rezervația Biosferei ,,Delta Dunării”.

Asemeni permisului de pescuit recreativ pentru Dunăre, brațele sale și habitatele piscicole necontractate, permisul de pescuit recreativ/sportiv pentru Rezervația Biosferei ,,Delta Dunării” se obține GRATUIT, pe site-ul ARBDD (Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării).

https://permise.ddbra.ro/

Prima secțiune prezentă pe site conține permisul de pescuit recreativ/sportiv.

Deși este gratuit, pentru început vom adăuga permisul în coș ( 0 LEI).

După adăugarea permisului în coș, revenim în susul paginii și accesăm coșul de cumpărături.

Următorul pas este completarea datelor deținătorului (persoana pentru care va fi valabil permisul).

După introducerea datelor personale, vom bifa căsuțele :

,,Alegeți datele introduse mai sus pentru facturare”

,,Sunt de acord cu regulile generale și îmi exprim acordul GDPR”.

În continuare vom primi o confirmare de salvare a datelor.

Următorul pas este să revenim la coșul de cumpărături pentru a finaliza comanda.

În acest moment permisul nostru este pregătit și nu ne rămâne decât să accesăm link-ul de descărcare.

Permisul este valabil până la finele anului în curs.

Pe lângă permisul de pescuit recreativ / sportiv pe site-ul ARBDD sunt disponibile și alte categorii de permise necesare pentru turiști, ori accesul cu autoturisme sau ambarcațiuni.

5. Mențiuni

În cazul în care pescuim pe o zona ce reprezintă frontieră de stat, este necesar obținerea avizului pentru desfășurarea activității de pescuit recreativ / sportiv, în apele de frontieră.

Avizul, denumit și PG (permis de graniță), se poate obține online prin intermediul site-ului Poliției de Frontieră Română :

https://www.politiadefrontiera.ro/ro/main/pg-formular-de-avizare-a-activitatilor-de-pescuit-sportiv-in-zona-de-frontiera-pentru-persoane-fizice-250.html

Obținerea permisului se va face conform pașilor indicați pe site.

1. Descărcarea și completarea modelului de cerere – aici

2. Completarea datelor personale

3. Anexarea copiilor după cererea de eliberare a permisului de pescuit și buletinul / cartea de identitate

Permisul este valabil timp de 1 an, din momentul eliberării.

În cazul în care ne dorim să pescuim pe ape de frontieră din diferite județe este necesar cât un aviz în parte pentru fiecare județ.

Cam atât despre permisele de pescuit! Pentru orice detalii sau nelămuriri în obținerea permiselor de pescuit, echipa Claumar Pescar vă stă la dispoziție! Vă dorim fire întinse în noul sezon și capturi cum nici nu ați visat!!!

 48,108 vizualizari

6 gânduri la “Ghid Permise de Pescuit 2023

  • 10 ianuarie 2023 at 13:44
    Link

    Salutare ! Pentru permisul pescuit recreativ pentru habitatele piscicole contractate de asociațiile de pescari recreativi, cand este spus ca pe baza de reciprocitate se poate pescui si pe celelalte ape contractate de alte asociatii, se intelege ca reciprocitate pe baza unui contract intre asociatii ? sau pur si simplu putem sa ne inscriem la oricare asociatie care are ape contractate si dupa putem pescui pe oricare apa contractata de asociatii din Romania ? Pe forumurile din Iasi exista o mare dezbatere pe tema asta nefiind o concluzie clara. Plus asociatii diferite care se se contrazic intre ele pe seama legalitatii contractarii de catre avps a apelor din judet si care permise sunt valabile sau nu. Multumesc anticipat !

    Reply
    • 10 ianuarie 2023 at 14:22
      Link

      Salutare!

      Parerile sunt impartite, dupa cum ati spus si mai sus, nu doar in Iasi, ci in toata tara.

      In acelasi timp, exista zeci, dacă nu chiar sute de procese castigate de pescari amendati pentru ca au pescuit pe alte ape decat cele ale asociatiei la care erau inscrisi.

      Reciprocitatea nu are o definitie clara conform legii. De aici si neclaritatile.

      Reply
    • 11 septembrie 2023 at 11:39
      Link

      • membrii pescari ai asociațiilor afiliate, cu cotizația achitată pentru anul în curs la o asociație afiliată, care doresc să practice pescuitul recreativ și la alte asociații afiliate în afara asociației al cărui membru este sau în afara asociațiilor cu care are relații de reciprocitate, vor achita o cotizație redusă, de ½ din cotizația percepută pentru proprii membri de asociația autorizată pe zona respectivă de pescuit recreativ;
      • vânătorii și pescarii sportivi care nu fac parte din nicio asociație afiliată, precum și membrii asociațiilor neafiliate care nu sunt membri individuli ai A.G.V.P.S. din România, vor achita sume egale cu cele percepute vânătorilor și pescarilor sportivi străini, pentru a evita orice fel de discriminare din acest punct de vedere.
      Vezi:

      https://www.agvps.ro/pescuitul_in_romania/dreptul_de_reciprocitate.html

      Reply
  • 30 martie 2023 at 8:57
    Link

    Care este lista cu habitatele piscicole necontractate pentru anul 2023?
    Ma intereseaza in special cele din Judetul Sibiu.
    Multumesc.

    Reply
  • 14 aprilie 2024 at 8:57
    Link

    Foarte bun articolul pentru obtinerea permiselor de pescuit.Multumesc

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *