10 Sfaturi Pentru Abordarea unui Concurs de Pescuit la Crap

De-a lungul anilor foarte mulți pescari au căutat sfaturi utile pentru abordarea concursurilor de pescuit la crap. Indiferent că vorbim de începători în ale competițiilor sau pescari medii ori avansați, pentru a progresa constant este necesar să ne informăm cât mai eficient înaintea oricărei întreceri.  

Fiind un fenomen în continuă creștere, în momentul de față România este fără doar și poate țara cu numărul cel mai ridicat de competiții anuale dedicate pescuitului la crap. Acest lucru se datorează unui cumul de factori : spiritul combativ al pescarilor români, dezvoltarea lacurilor și bălților de profil, progresul prezent în industria articolelor de pescuit și nu în ultimul rând, promovarea intensă a acestui sport național.

Dintotdeauna românii au fost pescari ambițioși, calitate care s-a regăsit și în clasamentele campionatelor mondiale de pescuit la crap. Ai noștri au ocupat mai mereu poziții fruntașe aflându-se actualmente între elita pescuitului la crap mondial.

Deci, dacă la fotbal nu prea ne pricepem în ultima vreme, măcar la pescuit putem spune cu mâna pe inimă ca suntem printre cei mai buni din lume, nu doar la crap, ci și la alte discipline! Conform clasamentului FIPS CIPS 2019 – secțiunea pescuit la crap ne aflăm pe locul 5, urmând ca după ediția din 2022 să trecem pe locul 1 la egalitate de puncte cu Anglia!

Pentru cei ce nu mă cunosc și se întreabă ce mă recomandă pe scurt să scriu acest articol, vă voi face un mic rezumat.

Acum aproximativ 10 ani am luat contact direct cu pescuitul competițional la crap, cu ocazia campionat național de tineret. Până atunci am avut plăcerea să îi admir pe ,,titanii” crapiști doar la televizor, în mediul online sau în reviste. A fost o experiență ce m-a determinat să fac pasul către acest sport, deoarece am simțit că prin muncă și dedicare orice este posibil!

Cu timpul, am crescut de la concurs la concurs, urmărind întotdeauna o clasare cât mai înaltă. Drumul a fost lung, presărat cu multe sacrificii, dar într-un final am ajuns în punctul mult visat : câștigarea Campionatului Național de Pescuit la Crap și implicit participarea la Campionatul Mondial, unde am obținut bronzul mondial alături de clubul Enjoy Fishing.

Pe lângă actitivatea competițională, sunt consultant Claumar Pescar. De 4 ani contribui activ la dezvoltarea noilor produse, iar începând din acest an, cu sprijinul lui Claudiu Popa am pus bazele unui blog de pescuit în care încercăm să oferim informații utile cât mai multor pescari.

pescuit

Sperând că v-am trezit interesul și că v-am câștigat încrederea, revin la subiectul articolului.  În funcție de importanță, topul 10 al celor mai valoroase sfaturi pentru participarea (câștigarea) unui concurs de crap, sună cam așa :

1. Alegeți cu grijă partenerul de pescuit!

Cu excepția concursurilor individuale, competițiile de crap presupun formarea unei echipe de 2-4 pescari.

O echipă nu poate exista atât timp cât partenerii de pescuit nu se înțeleg în stand. Pentru a forma cu adevărat o echipă, pescarii trebui să posede atât calitățile ce țin de pescuit (cunoștințe tactice, capacitate de efort fizic, inspirație șamd.) cât și calități ce țin de planul social (respect față de partener, abilități de comunicare, spirit de echipă, etc.).

Participând la zeci de competiții am putut observa foarte multe echipe sortite eșecului din acest motiv. Atât timp cât coechipierii nu pot colabora eficient, obținerea unui rezultat pozitiv este imposibilă.

Episoade de genul 2 lansete ale mele, 2 ale tale și fiecare face ce vrea, nu denotă decât individualism și lipsă de profesionalism. La fel se întâmplă și cu cei care depășesc limita bunului simț în ce privește consumul de alcool, lăsându-și partenerii să pescuiască singuri sau încurcându-i în anumite momente.

Așadar, trebuie să avem încredere deplină în partenerii de pescuit și să le oferim respectul necesar. Chiar și în cazul unor diferențe de opinii, ne putem exprima cu calm, astfel încât decizia luată să fie una de grup, bazată pe argumente solide.

Din punctul meu de vedere, acesta este fără indoială cel mai important criteriu în vederea participării la un concurs, principiu valabil în orice sport, nu doar în pescuit.

2. Studiați cu mare atenție balta/lacul pe care se va desfășura concursul!

Din momentul înscrierii la un concurs și până la startul competiției avem timp să ne informăm asupra specificului apei pe care vom pescui.

Detalii legate de standuri, structurile existente, nadele care funcționează, șamd. pot face diferența între un o competiție reușită și una eșuată.

De asemeni, este recomandat să urmărim evoluția bălții pe durata ultimelor concursuri și să discutăm cu pescarii participanți atât timp cât avem garanția că ne vom oferi informații corecte. Nu mă voi ascunde după deget, deoarece vă puteți lovi și de pescari mincinoși ce vă vor induce în eroare.  

3. Pregățiti concursul în cel mai mic detaliu!

Pe baza informațiilor de mai sus, vom pregăti concursul ca atare.

Alegerea nadei este recomandată să se facă în funcție de specificul bălții și perioada anului în care ne aflăm.

În ce privește echipamentul, distanța la care pescuim și talia peștilor vizați ar trebui să fie primele aspecte pe care să le avem în vedere.

Pentru a nu ne lipsi nimic în stand, este recomandat să facem o listă cu accesorii, precum : fire, cârlige, plumbi, rolele pva, etc, și alte echipamente.

Personal, la fiecare concurs alcătuiesc o astfel de listă împreună cu partenerii pentru a avea echipamentul bine pus la punct. Astfel, nu vom aduce bagaje inutile, având strictul necesar în stand.

4. În apă putem introduce aproape oricând nadă, dar nu o putem scoate!  

Sunt n concursuri în care am observat echipe ce au nădit masiv încă din start, fără nici cea mai mică logică.

Adesea marea majoritate a pescarilor începători au tendința de a nădi mult, fără a lua în considerare apetitul crapilor, dacă standul pe care pescuiesc ține sau nu pește, structurile existente și alți factori importanți.

Nădirea are rolul de a ne atrage peștii în zonă, nu de a-i sătura astfel încât să nu îi putem păcăli la cârlig.

Prin urmare, nădiți precaut și cu cap!

O nădire progresivă, bazată pe numărul de trăsături va fi întotdeauna mai eficientă decât una masivă în momentul în care deși nu avem prezentări sperăm că se va întâmpla o minune și peștii vor ajunge în dreptul nostru. De cele mai multe ori, nu vom face decât să aglomerăm inutil zona pescuită cu nadă, spulberând șansele de a înclina balanța în favoarea noastră.

5. Fără sondare pescuim la întamplare!

Cu excepția situațiilor în care balțile prezintă adâncimi uniforme, sondarea este necesară. Astfel vom afla adâncimile prezente, tipul substratului (tare sau mălos) și existența structurilor submerse.

Pe baza acestor caracteristici vom plasa monturile și vom construi patul sau paturile de nadă.

Din punctul meu de vedere este de evitat sondarea în primele 2-3 ore de concurs, perioadă în care ar trebui să pescuim cât mai în liniște cu speranța că vom păcăli posibilii crapi aflați deja în standul nostru.

Dacă, după acest interval de timp nu avem prezentări, sau ne confruntăm cu agățătură, procesul sondării poate începe de îndată.

6. Ochii pe vecini ca pe butelie!

Vecinii noștri sunt un indicator bun al traseului peștilor pe baltă. Spre exemplu, dacă vecinii se află în stânga noastră și au trăsături frecevente pe primele 2 lansete, este clar că peștele vine din stânga. În acel moment este recomandat să ne poziționăm lansetele în scară (lanseta 1 aruncată mai jos și lanseta 4 cel mai sus) pentru a ne asigura că vom intercepta peștii pe toate distanțele posibile atunci când ajung în standul nostru.

De asemeni, este importantă să urmărim pe ce distanțe prind vecinii, fiind foarte probabil ca pe acea linie să circule peștii.

Nu în ultimul rând trebuie să ne apărăm standul de ,,invadatori”, mai ales atunci când avem trăsături. Unii pescarii nu se vor limita doar la a pescui în propriul stand, încercând ,,să ciupească” câte ceva din al vecinilor. Acest lucru îl vor încerca cu precădere în timpul nopții, deci mare atenție!

7. Identificați orele la care se hrănesc crapii și zonele productive!

Crapii pot avea același traseu pe baltă de la o zi la altă. Dacă reușim să ne dăm seama pe unde vor veni crapii când ajung în zona noastră, avem un mare avantaj.

În cazul în care observăm că avem trăsături pe o anumită porțiune, trebuie să insistăm pe acea poziție. Dacă am lansat și montura nu a căzut cu aproximație în locul fierbinte, este ideal să o scoatem și să o repoziționăm. Astfel vom avea încredere totală că montura ,,a picat unde trebuie” iar peștele va găsi momeala de cârlig.

pescuit

8. Nu încercați 100 de momeli de cârlig de la 20 de producători diferiți!

Încrederea în nada folosită pe patul de nadă joacă un rol decisiv la orice concurs. Am observat frecvent pescari care în disperare de cauză au început să schimbe haotic momelile de cârlig crezând că vor găsi varianta minune.

Cele mai mare șanse sunt ca peștele să accepte tot o momeală similară cu cea de pe patul de nadă, nu una diferită.  

Deci nu ajută cu nimic să venim la un concurs un număr exagerat de borcane cu momeli de cârlig. Ba din contră, ne poate încurca deoarece vom fi tentați să încercâm cât mai multe, fără a putea trage o concluzie clară la sfârșit.

9. Un stand organizat și un program de somn ajută enorm!

Organizarea standului presupune cât mai puțină dezordine și aranjarea echipamentului astfel încât să reducem considerabil volumul de muncă.

Câteva exemple concrete : sacii de păstrare trebuie să fie cât mai aproape de salteaua de primire, lansetele de cort, lansetele de rezervă mereu pregătite, minciogurile mereu la locul lor, șamd.

Orice deplasare în plus necesită un efort suplimentar, de evitat mai ales în competițiile solicitante din punct de vedere fizic.

Programul de somn ne va ajuta să ne odihnim pe rând. Somnul este necesar pentru recuperare dar și pentru a avea o gândire limpede. De preferat este să ne culcăm în momentele de acalmie, iar în cele cu intensitate maximă să fim pe poziții.

10. Nu uitați de prognoza meteo!

Progonoza meteo influențează atât pescuitul cât și pregătirea echipamentului.

Aș minți dacă aș spune că nu am fost prins nepregătit din acest punct de vedere. Neavând îmbrăcăminte și încălțăminte corespunzătoare, am răcit pe parcursul concursului, fapt ce mi-a afectat direct performanța (noroc cu coechipierii). I se poate întâmpla oricui, important este să învățăm din aceste greșeli și să venim pregătiți ca atare.

Referitor la pescuit, direcția și intensitatea vântului joacă un rol esențial.

Nu de puține ori am văzut pescari nădind la 130 m cu vânt din spate, urmând ca la schimbarea vântului să nu mai ajungă cu montura în locul respectiv. O eroare majoră, ce poate schimba cu siguranță soarta unui concurs.

Prezența ploii sau a vântului puternic ne poate încurca programul de nădire. Dacă verificăm evoluția vremii putem decala orele de nădire, asigurându-ne că vom evita nădirea în condiții dificile.

Concluzii

Pentru avea succes pe durata concursurilor trebuie să dăm dovadă de mult profesionalism. Cum pescuitul implică și o doză de noroc, este posibil că la finalul unui concurs, deși am făcut totul ca la carte, să nu ne aflăm pe podium. În aceste momente perseverența, ambiția și tăria de caracter fac diferența între campioni și simplii participanți.

Inainte de cele 10 sfaturi pe care le-am propus, de departe dorința de a câștiga este elementul care ne poate propulsa cât mai sus. Pentru a fi învingători, nu este îndeajuns doar să vrem acest lucru ci să și acționăm ca atare!

Sper că prin acest articol v-am ajutat cu informații valoroase și v-am motivat să fiți pescari mai buni! Fire întinse vă doresc și la mai multe trofee!!!

Pentru mai multe ponturi și trucuri vă invit să rămâneți în compania lui Claudiu Popa și regretatului Radu Bădică, 2 pescari consacrați ai competițiilor românești!

 16,686 vizualizari

3 gânduri la “10 Sfaturi Pentru Abordarea unui Concurs de Pescuit la Crap

  • 13 octombrie 2022 at 12:31
    Link

    Citesc cu mare drag articolele tale. Sunt scrise delicios, le citesc ca pe beletristica. Felicitari pentru acuratetea literara si pentru ultimele performante! Hai Romania!

    Reply
  • 27 octombrie 2022 at 8:37
    Link

    Un articol electrizant, parca am citit ceva care va schimba lumea ! Bravo, o atitudina benefica !

    Reply
  • 21 mai 2024 at 3:03
    Link

    Intradevar sfaturi foarte bune, inveti lucruri importante despre pescuitul de competitie.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *